Nu toate lucrurile au mers prost în România comunistă. Cel puțin, nu de la început. Alături de alfabetizare și școlarizarea generală, turismul a fost o ramură a economiei politice socialiste care a asigurat accesul populației generale la resursele de bunăstare. În acest caz, aceste resurse au fost stațiunile balneoclimaterice, relaxarea, litoralul și petrecerea timpului liber, în general.

S-a construit mult în anii ‘60-’70 în această direcție, atât în privința facilităților (stațiuni, hoteluri, restaurante) cât și a dirijării populației către folosirea acestor facilități.

Dar, fiindcă, desigur, urmează un “dar”, totul a început să se destrame în anii ‘80. Lipsurile de tot felul, reactivarea statului opresiv, neglijarea și degradarea lucrurilor făcute deja au condus la epuizarea resursei economice reprezentate de turism.

(Pentru tema discuției și datele prezentate am folosit cartea profesorului Bogdan Murgescu - România şi Europa: acumularea decalajelor economice : 1500-2010).