Podchaser Logo
Home
Exercițiu militar NATO cu rachete Himars în Lituania

Exercițiu militar NATO cu rachete Himars în Lituania

Released Friday, 10th May 2024
Good episode? Give it some love!
Exercițiu militar NATO cu rachete Himars în Lituania

Exercițiu militar NATO cu rachete Himars în Lituania

Exercițiu militar NATO cu rachete Himars în Lituania

Exercițiu militar NATO cu rachete Himars în Lituania

Friday, 10th May 2024
Good episode? Give it some love!
Rate Episode

450 de militari lituanieni și americani au participat joi la un exercițiu militar în care au fost testate rachete de tip Himars, care au fost trase în direcția Mării Baltice.

Exercițiul "Immediate Response 2024", care a avut loc în regiunea Klaipėda, face parte din programul  SteadfastDefender 24, cel mai amplu program de exerciții militare NATO de la Războiul Rece până în prezent, transmite postul național de radioteleviziune din Lituania.

”Suntem martori ai unuia din cele mai ample exerciții militare care au avut loc vreodată în Lituania. Este prima oară când rachete de tip Himars sunt trase pe teritoriul țării. Programul de instruire a militarilor noștri care manevrează aceste arme va continua până în 2028”, a declarat comandantul Forțelor armate lituaniene, Valdemaras Rupšys.

Patru serii de rachete au fost trase înspre Marea Baltică, la o distanță de cca 15 km. Potrivit armatei lituaniene rachetele au o rază maximă de acțiune de 300km.

Integrarea sistemelor Himars în cadrul forțelor armate lituaniene a început în anul 2022, după semnarea unui acord de achiziție a 8 astfel de sisteme, cu muniția aferentă, care vor fi livrate începând din 2025. Procesul are loc în coordonare cu aliații vecini, Estonia, Letonia și Polonia.

 

Slovacia: George Soros, ”inamicul statului”?

Aproape jumătate dintre cetățenii slovaci sunt convinși că omul de afaceri George Soros, astăzi în vârstă de 93 de ani, încearcă în continuare să controleze guvernul Slovaciei și să-și impună propriile interese în politica statului, reiese dintr-un recent sondaj de opinie realizat de agenția Focus și think-tank-ul Globsec, potrivit publicației SME.

Teoriile conspiraționiste legate de George Soros sunt repetate cu insistență de actualul premier Robert Fico, încă din 2018, în timpul precedentului său mandat, când jurnalistului slovac de investigații Ján Kuciak și partenera acestuia, Martina Kušnírová, au fost asasinați, reamintește sursa citată.

Teorii conspiraționiste legate de George Soros a promovat sistematic, încă din anii 1990, și fostul premier slovac, Vladimír Mečiar, care l-a descris pe omul de afaceri american drept ”un inamic al statului”.

O filială a fundației Open Society a fost înființată în Slovacia în 1990, prin intermediul căreia George Soros a finanțat activități ale mai multor ONG-uri implicate în apărarea principiilor statului de drept și în protejarea comunităților de romi. Din 2012 George Soros s-a retras din conducerea Open Society, mai amintește sursa citată.

 

Polonia: Ursula von der Leyen la Katowice

Aflată într-o vizită în Polonia, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a promis că, dacă va câștiga alegerile din iunie, al doilea sau mandat va sta sub semnul proiectelor de apărare comune ale Europei, transmite Gazeta Wyborcza.

Președinta CE și premierul polonez Donald Tusk au participat marți la Katowice la deschiderea lucrărilor Congresului Economic European, cel mai mare eveniment economic din Europa Centrală, ajuns la a 16-a ediție.

Discursul premierului polonez s-a axat de asemenea pe problemele legate de securitatea Europei. El a subliniat că țările europene trebuie să înceteze să-și facă concurență în domeniul apărării și să înceapă să gândească la obiectivele comune, care ar trebui să fie consolidarea apărării aeriene și securizarea frontierelor.

”Astăzi doar un orb sau un om rău intenționat poate pretinde că totul este ca înainte. Nu, istoria se repetă, la modul cel mai concret și brutal. Trebuie să fim pregătiți și poate că dacă Europa s-ar fi pregătit din timp și ar fi fost suficient de prudentă față de Putin și regimul lui, acesta n-ar fi îndrăznit să atace Ucraina”, a spus premierul polonez Donald Tusk.

Ungaria: Guvernul Orban se mândrește cu numărul tot mai mare de pensionari care lucrează

În previziunile din programul de convergență prezentat recent Comisiei Europene, guvernul Orban subliniază că, datorită politicilor sale sociale, 10% dintre pensionarii cu vârste între 64 și 75 de ani din Ungaria lucrează, și promite ca numărul total al acestora să crească la 300 000 până în 2030, scrie publicația hvg.hu, care îl citează pe ministrul economiei, Márton Nagy.

”Ceea ce nu spune însă guvernul Orban este că pensionarii nu muncesc pentru că nu altceva mai bun de făcut sau pentru că se plictisesc, ci pentru că din 2008, deci de 16 ani, pensiile din Ungaria practic nu au fost mărite decât oarecum în acord cu creșterea inflației, în timp ce salariile au fost majorate cu mult peste cota de creștere a inflației (...)

Economia națională duce lipsă de forță de muncă, dar creșterea mascată a vârstei de pensionare nu este o soluție. Cu o creștere tot mai mare a ecartului dintre pensii și salarii și cu o populație care îmbătrânește constant, presiunea asupra bugetului statului este tot mai mare iar sistemul de pensii este în pericol de colaps”, comentează publicația citată. 

 

Au contribuit la realizarea Revistei Presei Europa Plus:

Raimonda Mc Geever - Lituania;

Hana Kovacikova - Slovacia;

Kurek Miłosz - Polonia;                                            

Eszter Papp - Ungaria

 

Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei                                           

Show More

Unlock more with Podchaser Pro

  • Audience Insights
  • Contact Information
  • Demographics
  • Charts
  • Sponsor History
  • and More!
Pro Features