Podchaser Logo
Home
Zeci de mii de persoane evacuate în urma inundațiilor din Kazahstan

Zeci de mii de persoane evacuate în urma inundațiilor din Kazahstan

Released Thursday, 11th April 2024
Good episode? Give it some love!
Zeci de mii de persoane evacuate în urma inundațiilor din Kazahstan

Zeci de mii de persoane evacuate în urma inundațiilor din Kazahstan

Zeci de mii de persoane evacuate în urma inundațiilor din Kazahstan

Zeci de mii de persoane evacuate în urma inundațiilor din Kazahstan

Thursday, 11th April 2024
Good episode? Give it some love!
Rate Episode

În Kazahstan rămâne în vigoare starea de urgență în 8 din cele 17 provincii ale țării ca urmare a inundațiilor provocate în urmă cu câteva zile de revărsarea apelor fluviului Ural și afluenților săi. 97000 de persoane au fost evacuate din locuințele distruse, transmite publicația Kazpravda.

”În regiunea Kostanaï se lucrează intens pentru refacerea și consolidarea digurilor. Identificăm locații unde sinistrații se pot muta temporar. Circa 10 tone de provizii sosite de la donatori din toată țara au ajuns și sunt distribuite în regiune”, a declarat deputatul Nourjan Ashimbetov, șeful unei delegații de parlamentari care s-au deplasat în regiune, potrivit sursei citate.

Situația rămâne gravă și în regiunea Atyrau, unde cca 2680 de clădiri rezidențiale și administrative au fost inundate, cele mai multe în orașul Kulsary. 15 632 de locuitori ai orașului, dintre care 5055 de copii, au fost evacuați începând din data de 5 aprilie a.c.

Un mesaj de compasiune a fost transmis de Papa Francisc, care i-a invitat ”pe toți credincioșii din lume să se roage pentru cei care au suferit de pe urma acestui dezastru”, mai amintește sursa citată.

Armenia: Cât de concret este sprijinul occidental?

Divergențele legate de reuniunea tripartită Armenia – UE – SUA care a avut loc recent la Bruxelles, cu participarea premierului Nikol Pashinyan, președintei CE, Ursula von der Leyen și a secretarului de stat american Anthony Blinken, continuă în Armenia, scrie site-ul postului Europa Liberă, secțiunea în limba armeană. 

În timp ce guvernul se laudă cu sprijinul financiar de cca 300 de milioane de euro promis cu prilejul reuniunii de UE și SUA, și cu susținerea liderilor occidentali pentru proiectul ”Răscrucea Păcii” prezentat de primul ministru, opoziția susține că Occidentul nu ajută Armenia decât cu promisiuni fără acoperire, notează sursa citată.

"Această susținere mi se pare mai mult abstractă. În ce constă ea de fapt? UE și SUA încearcă să joace rol de mediatori în relația dintre Armenia și Azerbaidjan. Din păcate constatăm că, în ultimele șase luni cel puțin, toate propunerile acestor mediatori au fost refuzate de Baku”, a declarat pentru Europa Liberă, deputatul Arsen Torosyan.

"Guvernul are ca obiectiv deblocarea căilor de comunicare. Pentru asta e nevoie de frontiere deschise și cu Azerbaidjan și cu Turcia. Ministrul de externe a declarat deja că încercările de a ajunge la un acord cu Azerbaidjan în această chestiune au eșuat, iar la reuniunea de la Bruxelles nici Ursula von der Leyen nici Anthony Blinken nu au abordat sub nici o formă acest subiect”, a declarat la rândul său deputatul din opoziție, Artur Khachatryan.

 

Azerbaidjan: Forumul internațional de investiții în regiunea Mării Caspice

Organizația Caspian Energy Club din Azerbaidjan va organiza în perioada 16-17 mai a.c. la Praga (Republica Cehă) cea de a 18-a ediție a Forumului internațional de investiții în regiunea Mării Caspice, la care vor participa oameni de afaceri din Azerbaidjan, Cehia, Turcia și alte țări din zona caspică, transmite azernews.az.

Vor fi dezbătute oportunitățile și perspectivele de afaceri legate de energia verde, securitatea energetică europeană, noile tehnologii, diversificarea schimburilor comerciale dintre țările membre, etc.

”Principalul obiectiv al Forumului de la Praga îl constituie consolidarea cooperării între companiile din Azerbaidkan și Cehia. Evenimentul are loc la scurt timp după o altă reuniune organizată la Praga de Clubul nostru, "CEO Breakfast Prague", în luna februarie anul acesta. Aceste reuniuni au un rol esențial în crearea de legături stabile între companiile noastre”, a subliniat reprezentantul Caspian Energy Club, Zaur Gadirov.

Organizația Caspian Energy Club cu sediul la Baku a fost fondată în 2002 cu scopul susținerii companiilor care activează în regiunea Mării Caspice, dar și în zona Mării Negre și a Mării Baltice. Organizația are filiale operative în Turcia, Georgia, Uzbekistan, Kazakhstan, Emiratele Arabe Unite, Israel, Germania, Polonia, Slovacia, Cehia și reprezentanțe în diferite alte țări ale lumii.

 

Au contribuit la redactarea Revistei Presei Europa Plus:

Malgazhdarova Altynay - Kazakhstan;

Anna Kocharyan - Armenia;

Elvira Ibrahimova - Azerbaidjan                                            

                                        

Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei  

Show More

Unlock more with Podchaser Pro

  • Audience Insights
  • Contact Information
  • Demographics
  • Charts
  • Sponsor History
  • and More!
Pro Features